2010-2011. Final de sezon. Un sezon ruşinos, în care cu puţin ghinion, Steaua ar fi avut tot atâţia antrenori câţi jucători pe teren. Un sezon în care dezamăgirea a fost colorată în roşu şi albastru. Un sezon în care rivalele râdeau, în special Dinamo. Dar cine râde la urmă…
Nu vreau să scriu mult. Nu am ce să spun, mai mult decât că în pofida ghinioanelor, Steaua a reuşit să spele multe păcate. Las gazetarii mai inspiraţi şi cu mai multe ştate într-ale condeiului sportiv să comenteze. În plus, sunt stelist. Şi nu pot fi nici echidistant, nici obiectiv. Nu voi spune nimic mai mult, nici despre Gigi, nici despre Olăroiu, nici despre jucători. Vreau însă să punctez că lacrimile lui Torje m-au bucurat mai mult decât victoria Stelei. Şi ii multumesc lui Bărboianu, pentru golul dedicat suporterilor, încă de dinaintea finalei. Care suporteri cu siguranţă apreciază.
Aştept circul lui Mitică de la anul. Zâmbesc. Final.
Like this:
Filed under: Fotbal
